5 factori care îți influențează sănătatea – Invitație la Bodyology

Nu știu altele cum sunt, dar eu îmi amintesc cu nostalgie de anii în care mâncam munți de dulciuri și nu mă îngrășam niciun gram… iar dacă – Doamne ferește – se întâmpla asta, slăbeam imediat, în două ședințe de țopăială organizată. Acum, după două luni de tras conștiincios, constat cu surprindere că, da, kilogramele mi se așează diferit, dar nu se dau duse nici să le pici cu ceară!

Le tot aud pe unele cunoștințe că nu pot să doarmă – eu încă sunt campioană la somn, dar poți să știi? Sunt tot felul de schimbări care se petrec la un moment dat în corpul unei femei, lucruri pe care ar trebui să le știm, dacă vrem să rămânem în formă în pofida timpului. Așa că am răspuns cu interes propunerii de a vă aduce în atenție următorul eveniment, la care vă invit cu drag:

În luna martie, vă invităm la cel mai important eveniment de sănătate & wellbeing al primăverii, un eveniment dedicat doamnelor. Cei trei speakeri, host Larisa Petrini, Health Coach, alături de invitaţii săi Dr. Dan Mitrea, Medic Neurolog şi Mircea Nicoara, Expert în Mişcare şi Respiraţie ne vin în ajutor, prezentându-ne cei mai importanţi 5 factori care ne influenţează major energia şi sănătatea fizică, prin promovarea unui stil de viaţă inteligent şi echilibrat, în care nutriţia, mişcarea, hidratarea, respiraţia şi somnul sunt armonizate. Conferința este parte din programul Bodyology, care reprezintă brandul unui concept integrat şi echilibrat de viaţă, care se manifestă cultural, social şi educaţional, luând în calcul unicitatea şi libertatea fiecărui individ în parte.

Conferinţa este dedicată femeilor active, dispuse să facă schimbări mici, care provoacă rezultate mari în modul în care trăiesc şi care vor să descopere:

– Care sunt cei mai importanţi factori care le influenţează metabolismul (cum acumulează şi cum eliberează corpul lor energia)?
– Cum evită combinaţiile nefericite din alimentaţie, astfel încât să se simtă mai puţin obosite după masă?
– Cum funcţionează imunitatea?
– Care sunt cele câteva obiceiuri care le impiedica să ducă, constant, o viaţă sănătoasă?
– Care sunt cele câteva soluţii pentru a elimina nopţile în care au somnul agitat?
– Care sunt cele câteva trucuri care le pot ajuta să aibă un nivel de energie ridicat, în fiecare zi?
– Cum să evite să ajungă în starea de “burnout” (oboseală cronică generalizată)?

Conferinţa este dedicată celor:

– nu dispun de timpul necesar pentru a atinge un nivel optim de sănătate fizică
– cred într-o abordare preventivă (nu simptomatică) a sănătăţii
– au nevoie de claritate în ceea ce priveşte factorii care îţi influenţează sănătatea fizică
– îşi doresc să înveţe cum funcţionează corpul lor
– vor să afle care sunt cele mai frecvente mituri despre nutriţie, pentru a le scoate din rutina zilnică
– cărora le place să înveţe lucruri practice, nu doar să asculte pasiv o prelegere teoretică

Corpul este ca un templu propriu, individual, în special pentru femei; vă aşteptăm, aşadar, pe 24 martie, la Hotel Sheraton, alături de noi pentru a inţelege ce putem face pentru a ne ajuta corpul să parcurgă mai usor etapele importante de vârstă pe care le traversează de-a lungul vieţii, trebuie să descifrăm, înainte de toate, ce se întâmplă concret în interiorul lui.

Începând cu data de 9 martie, costul unui bilet este de 150 de lei.

Mai multe detalii, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like