Nu există fidelitate pentru o persoană, ci doar pentru Iubire

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă îndrăgostesc, mă umplu de o energie uriașă. Dintr-o dată cred în mine și în univers, lumea și viața sunt pline de frumusețe, speranța și bucuria devin stările mele obișnuite pe fundal.

Minunile acestea sunt declanșate de gesturile și reacțiile acelei persoane. Cum s-a uitat la mine în acel moment, cum m-a atins din greșeală, cum mirosea când a întors capul, cum l-am recunoscut de la depărtare în mulțime. Simplul fapt că există, mă aruncă într-un vârtej de trăiri amețitoare, din care nu vreau să mă extrag. Intuiesc că este energia vieții acolo. Cum să nu fii fidel unui asemenea Miracol?

Din păcate, așa ceva nu durează la nesfârșit. Psihologi, oameni de știință, filosofi și preoți ai diferitelor religii sunt gata să explice de ce nu rămânem veșnic îndrăgostiți, dar când e vorba să ne învețe și cum să ne păstrăm în această stare, se pierd în speculații și adevărul este că nimeni nu a reușit, a doua oară, să se îndrăgostească la fel ca la început de aceeași persoană, stând zi de zi alături de ea.

Așa că, vrând-nevrând, fiecare dintre noi ne dorim, mai mult sau mai puțin conștient, să ieșim din amorțeala zilelor obișnuite și să trăim din nou miracolul iubirii de la început.

Desigur, posibilitatea să ne ciocnim cu o ființă care să ne aprindă focul nu ne apare prea des. Încă un mister pe care nu-l putem desluși: cine și cum așează lucrurile în așa fel încât doi oameni să se întâlnească și să se îndrăgostească? Cine și cum pornește acest carusel sublim?

Cum să te sustragi din așa ceva, indiferent că cineva te așteaptă acasă, indiferent că i-ai jurat iubire veșnică undeva, în trecut. Suntem atât de naivi când ne îndrăgostim. În beția mărețului început, oricât ne-ar cânta în cor toți înțelepții planetei că va trece la fel cum a trecut și prima oară, noi tot sperăm că suntem unici și irepetabili și că, în mod excepțional de data asta, în univers, iubirea noastră înfocată va dura la nesfârșit. Pentru a ”n”-a oară…

Nu suntem fideli unei persoane, suntem fideli Iubirii, miracolului care, de fapt, ne aruncă în noi înșine, ne face să plonjăm direct în izvorul vieții. Iubirea este Dumnezeu, Dumnezeu este iubire. Noi, creaturi după chiul și asemănarea Lui, dorim să ne întoarcem la El. Doar că, evident, nu ne dăm seama…

Se spune să ”dragoste cu sila nu se poate”. Dar e adevărat numai dacă încercăm să ne îndrăgostim noi. Pentru că, de fapt, nu noi alegem persoana de care să ne îndrăgostim, nici conjunctura, nici momentul… Dragostea apare cumva împotriva voinței noastre, este un fenomen complet incontrolabil, ne dăm seama de ea când e de mult cuibărită în sufletul nostru și n-o putem scoate de acolo până când ea nu și-a terminat ”treaba”… iar care-i treaba ei acolo ne scapă în totalitate.

Putem să fim fideli unei persoane în măsura în care vedem în ea Sursa care o animă, în măsura în care suntem perfect conștienți de Sursa iubirii care ni se dă prin ea.

Atașamentul nu este fidelitate, la fel cum indiferența nu este detașare.

Fidelitatea înseamnă să adorăm Iubirea pe care ne-o inspiră o ființă, să ne înclinăm cu reverență în fața Ei. Când ființa aceea nu ne mai deschide poarta către Miracol, să nu se mire dacă o să căutăm altă poartă. Iubirea ne este dată pentru a ne crește aripi, nu pentru a ne tîrî pe pământ.

Lasă un răspuns