Secretul femeii magnetice și irezistibile este la îndemâna oricui… care îl știe

Ea s-a îndrăgostit de el, în timp ce lucrau împreună la un proiect. El i-a spus – de nenumărate ori – că o iubește. Ea are 16 ani, el 17. El are prietenă și, la un eveniment la care au fost invitați cu școala, a venit cu ea.

Nevoite să stea în aceeași incintă, fetele își aruncă fulgere din ochi. Părăsita se refugiază în brațele unei prietene. Niciuna nu dă semne că ar fi supărată pe el, dimpotrivă. Ar fi în stare să se păruiască acolo, în public, numai să rămână cu el. El jubilează.

Am fost educate să ni se pară că, dacă se uită la noi un bărbat, e sărbătoare. Veacurile în care realizarea supremă a femeii era să o aleagă un bărbat încă își pun amprenta asupra noastră. Puține sunt cele care aleg ele, și din păcate puține suntem cele care ne cunoaștem cu adevărat valoarea.

Astă vară, mergeam cu mașina pe o stradă extrem de populată, într-o stațiune, pe litoral. Eu – după o criză de ”nu mă bagi în seamă”, el – obidit, privind a ”nu înțeleg”. Deodată, ne-a ieșit în cale Ea. Am zărit-o o fracțiune de secundă, suficient cât să mă simt ca și curentată (pentru că eu teoria o știu…). Femeia aceea avea ceva care o scotea în evidență.

Dacă te uitai de la distanță, nu era mai frumoasă decât multe alte femei. Nici măcar nu era cine știe ce stylish. Dar avea niște ochi… pur și simplu nu te vedea. Parcă privea undeva, înăuntrul ei, și era magică. Nu știu, poate mi s-a părut. Poate Universul mi-a scos-o în cale chiar atunci special ca să-mi amintesc.

Magnetismul unei femei stă în conexiunea ei cu ea însăși.

Câtă vreme femeia se va agăța precum iedera în jurul unui bărbat, fără să-și găsească sprijinul în ea însăși, va suferi mereu de lipsă de atenție din partea bărbatului.

Singurul mod prin care poți să menții treaz interesul unui bărbat după ce trece miraculosul început, este să începi – dacă nu erai deja obișnuită – să te descoperi pe tine însăți.

Comorile din tine te așteaptă. Nu este necesar nimeni din afara ta pentru a le descoperi. O femeie absorbită în universul ei interior este fascinantă și irezistibilă pentru orice bărbat, este de neținut în frâie și de neoprit.

O femeie care știe să se bucure de ea însăși, fără ajutorul unui bărbat, este captivantă și stârnește interesul. ”Ce-i cu femeia asta, are ceva” – exact cum am tresărit eu, când am văzut-o pe stradă atunci, la mare.

Și ce poți găsi în acest mister feminin în care să te refugiezi de câte ori ai nevoie? Exact lucrurile care îți aduc cea mai mare bucurie. Cele 64 de arte – și multe altele.

Unei femei îi place să scrie poezii, alteia să brodeze. Una adoră să îngrijească prunci, alta pur și simplu se simte bine în natură. Femeia transformă o casă obișnuită într-un cămin. Femeia umple spațiul cu prezența ei magică.

Uită-te în jurul tău și afli totul despre tine. Dacă nu-ți place ce vezi, transformă lucrurile până când rezultatul îți aduce împlinire. Femeia poate să facă asta. Femeia este atât de prețioasă încât merită adevărate ode de slăvire. Doar că nu știe…

 

Lasă un răspuns