4 lecții de viață după 20 de ani de scris în jurnal

Oamenii nu vor să-și schimbe viziunea asupra lumii pentru că aceasta le place, așa că o asimilează întru totul și vor ca toate celelalte experiențe de viață să le-o confirme”. Seth Godin

Aveam cam 11 ani când mi-am început primul jurnal. Citisem o carte despre o fetiță care făcea asta și, la momentul respectiv, mi s-a părut ceva extraordinar. Cu toate că nu-mi dădeam seama pe ce instrument fabulos de autocunoaștere pusesem mâna.

Ani întregi mi-am scris gândurile și experiențele zi de zi, astfel încât, destul de repede, am descoperit un joc fabulos: ia să vedem, ce făceam exact acum un an? Acum doi, acum zece? Douăzeci? La un moment dat n-am mai simțit nevoia să scriu decât când eram în vreo criză existențială, la un moment dat am ars toate caietele…

Am rămas cu următoarele concluzii:

1 Crizele existențiale se repetă ciclic, și în esență au legătură cu o singură lecție de viață. Până când o asimilezi. După care, ceea ce urmează este cam tot același lucru, pe o ”octavă superioară”. Ca și cum evoluăm în spirală, până când ne cunoaștem pe deplin… Eu, una, n-am ajuns la capăt, dacă a ajuns cineva să ne povestească și nouă, să ne dea încredere și curaj.

2 În spatele tuturor transformărilor la care este supus trupul unei ființe umane – copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe – este aceeași ființă, același suflet de copil inocent, care nu dorește decât să fie iubit și acceptat. În prima parte a vieții, sentimentele de încredere, de putere, de forță sunt susținute din plin de chimia în plin avânt a acestui trup. Pe măsură ce îmbătrânim, apare neîncrederea, lipsa de energie, sentimentul că la un moment dat totul se va sfârși… Începem să ne punem întrebări ca: ”La ce bun toate astea?” – cu toate că, în spatele tuturor acestor furtuni suntem tot noi, copiii pe care îi știam de la început. Dacă ne-am aminti mai des asta, nu ne-am mai pierde de noi atât de des.

3 Oamenii nu se schimbă. Se pot transforma niște lucruri, se pot orienta energiile într-un sens mai înalt, dar schemele profunde rămân aceleași. Nu cred că cineva care nu are nicio pornire către nobilele idealuri poate să devină din criminal, sfânt. Poveștile cu oameni răi care au ajuns pe calea cea bună arată că, în adâncul sufletului lor, acele ființe aveau o înclinație către ceva mai înalt. De-a lungul timpului, m-am observat pe mine, dar și pe prietenii apropiați, pe membrii familiei. Nimeni nu s-a schimbat fundamental, niciodată. Nu există ca cineva să devină ”alt om” – dacă acel ”alt om” nu se afla, de fapt, undeva, în el.

4 Nu vom reuși niciodată să schimbăm obiceiurile persoanei iubite, doar pentru că este împreună cu noi. A dori să schimbi obiceiurile unei ființe este ca și cum ai vrea să schimbi legile universului. Noi descoperim doar aceste legi, nu le inventăm. Nu putem determina nicio schimbare, decât în limitele legilor care guvernează acest univers. Dacă cunoaștem legea și înțelegem cum funcționează (adică o respectăm), o putem folosi. La fel și în cuplu: înțelegem cum funcționează persoana iubită, respectăm aceasta și apoi conviețuim armonios. Orice încercare de a acționa împotriva naturii, duce la suferință și eșec.

Nu mai am de mult răbdare să țin un jurnal. Am păstrat unul singur din cele vechi, care se deschide când am început liceul și se termină prin anul doi de facultate. Când mă simt pierdută, mai citesc un pic. Pe de o parte zâmbesc – pentru că atât a rămas din tot zbuciumul de atunci. Pe de altă parte, sunt tot eu. Îmi recunosc schemele, așa transformate și lucrate cum sunt ele acum. Ideea nu este să te schimbi – nu ai cum – ideea este să te cunoști, să te înțelegi, să evoluezi folosind ceea ce ai, descoperind cine trebuie să devii. Voi ce ați descoperit?