5 tipuri de întâlniri neîntâmplătoare pe care le putem avea într-o viață

În această lume minunată în care trăim, de fiecare dată când avem șansa să ne intersectăm cu cineva, există un scop superior pentru această întâlnire. Absolut nimic nu este un accident.

Există un fenomen misterios care apare adesea în viețile noastre și care nu poate fi explicat științific sau prin alte mijloace ”normale”. Pare un clișeu să spunem că nu există coincidențe și totul se întâmplă cu un motiv, dar exact acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine situația.

De-a lungul acestei călătorii care este viața noastră, ne intersectăm cu multe tipuri de ființe, dintr-o varietate de culturi și educații, și fiecare intre ele servesc unor scopuri diferite pentru dezvoltarea noastră ulterioară. Unii oameni rămân alături de noi pentru totdeauna, și au un impact imens asupra vieții noastre, impact pe care nu ni l-am fi putut imagina atunci când ne-am întâlnit prima oară, aparent întâmplător.

Alții, însă, sunt atât de nesemnificativi pentru noi încât abia îi observăm. Fiecare dintre aceste ființe, cu conexiunile pe care le reprezintă fiecare, servesc unui țel, fie că este unul dureros sau plin de bucurie, și ele ne învață anumite lecții care ne ajută în dezvoltarea personală.

Unele căi pe care o luăm câteodată sunt mai neplăcute, dar și asta face parte din viață. Atât părțile bune cât și cele rele ale acestei aventuri sunt importante, pentru că ele ne construiesc călătoria și este cu adevărat un mister magic cu cine urmează să ne întâlnim și ce experiențe ni se vor deschide în față prin acea persoană.

Iată care sunt cele cinci tipuri de întâlniri prin sincronicitate pe care le putem avea pe calea vieții:

1 Ființe care ne trezesc

Sunt multe ființe care trec prin viața noastră fără să rămână prea mult. Ele doar ne reamintesc care ne sunt scopurile, visele, după care dispar la fel cum au apărut. Universul ne trimite în cale asemenea persoane, astfel încât să rămânem focalizați asupra țelurilor noastre și să facem pași în direcția îndeplinirii lor.

2 Ființe care ne reamintesc de noi înșine

În viață ne întâlnim uneori cu ființe care ne ajută să nu ne rătăcim. Ele ne fac să rămânem pe calea care ne conduce către succes și fericire. Chiar dacă adesea rămân doar temporar pe lângă noi, au asupra sufletului nostru un impact puternic.

3 Cei care ne obligă să evoluăm

Unii oameni ne sunt profesori care vin să ne arate lecții dificile, care ne ajută să ne dezvoltăm. Ei ne învață lucruri pe care ne-ar fi mult mai greu să le învățăm singuri.

4 Cei care stau la distanță

Unii oameni pe care îi întâlnim sunt prezenți atât de puțin alături de noi încât par nesemnificativi. Uneori dăm peste ei într-o cafenea sau în autobuz, sau pur și simplu trecem pe lângă ei pe stradă. Putem să avem un mic dialog, dar niciodată mai mult.

5 Cei care rămân

Un foarte mic procent din ființele pe care le întâlnim într-o viață vor rămâne într-adevăr cu noi pentru totdeauna. Aceste persoane sunt rare și, de obicei, dificil de găsit, dar ele sunt, de departe, cele mai valoroase ființe pe care le vom întâlni. Indiferent dacă este vorba despre prieteni apropiați, partenerul de viață sau membri de familie, ei vor avea cel mai mare impact asupra vieții noastre. Aceste ființe ne ridică atunci când cădem și ne ajută să creștem. Simpla lor prezență este de ajuns pentru a ne împinge să facem lucruri pe care le credeam imposibile.

Pentru a ajunge să întâlnim aceste rare ființe, trebuie să avem răbdare, Universul ni le va trimite cu siguranță, mai devreme sau mai târziu. Atunci când întâlnim o asemenea ființă, ea va rămâne alături de noi pentru totdeauna.

Aceste ființe împărtășesc cu noi aceleași vise și aspirații și doresc din tot sufletul ca noi să reușim.

Sursa: http://soulspottv.com

 

Lasă un răspuns