Ești gata de căsătorie atunci când…

”Suntem pregătiți cu adevărat pentru căsătorie abia când suntem îndeajuns de puternici ca să începem o viață de frustrare.”
Alain de Botton, Ce se întâmplă în iubire

Învățăm cu toții, încă din poveștile copilăriei, că scopul oricărei întâlniri, împlinirea iubirii este să facem o nuntă mare și să trăim fericiți până la adânci bătrânețe. Numai că viața ne pune în fața unei cu totul alte realități. A fi căsătorit nu înseamnă că am atins o destinație, înseamnă că am pornit pe o cale. O cale deloc ușoară, cu multe frustrări și neînțelegeri, dar în care avem toate șansele să ne descoperim pe noi înșine, așa cum suntem… cu muncă.

Ideile de mai jos sunt extrase din cartea lui Alain de Botton, ”Ce se întâmplă în iubire”. El spună că ești gata de căsătorie atunci când…

Ai renunțat la perfecțiune

”Să spui despre un iubit că e perfect poate fi doar un semn că n-ai reușit să-l înțelegi. Putem spune că am început să cunoaștem pe cineva abia după ce ne-a dezamăgit substanțial”. Nimeni nu-i perfect, începând cu noi înșine. Și, pentru că suntem în continuă dezvoltare, nu există nici ceva ce s-ar putea numi: ”perfect pentru noi”, decât în măsura în care ne facilitează această dezvoltare. Iar acest lucru s-ar putea dovedi extrem de neplăcut, în multe situații. Cu cât avem mai multe de îmbunătățit la propria persoană, cu atât iubitul/iubita ne va servi mai multe lecții dureroase, până când ne privim în față și acceptăm că avem și noi imperfecțiuni.

Ți-ai pierdut speranța că vei fi înțeles vreodată pe deplin

Sau ai renunțat la așa ceva. Nimeni nu se înțelege pe deplin nici pe el însuși, darămite pe altcineva. În primele luni ale iubirii, când disponibilitatea fiecăruia este maximă, dăm impresia că acceptăm absolut totul din partea celuilalt. Până când ne trezim și încep frustrările.

Ești pregătit să iubești în loc să fii iubit

Când depășești faza infantilă în care iubitul se confundă cu imaginea idilică a părinților care îți ofereau totul în copilăria timpurie, când erai în totalitate neajutorat. Sentimentul naiv că lumea e un loc absolut sigur, în care fericirea durează la nesfârșit și toată lumea îți ghicește dorințele înainte de a se formula este specific unui bebeluș – stare în care, în mod paradoxal, ajungem cu toții când ne îndrăgostim. Când începem să iubim cu adevărat, după ce ne maturizăm și înțelegem că celălalt este și diferit de noi, începem să avem curajul de a ne depăși propriile limite ale egoismului. Începem să iubim, nu neapărat pentru a primi ceva în schimb, ci pur și simplu.

Înțelegi că sexul și iubirea vor avea întotdeauna probleme de coabitare

Câteodată ar fi de preferat o persoană absolut străină, cu care să ne manifestăm erotic, decât persoana despre care știm absolut totul: cum se spală pe dinți, cum se enervează când nu-și găsește cheile, cum se scarpină după gât sau – mai delicat – cum răspunde la apelativul de ”mami”/”tati”.

Ești pregătit să înveți lucruri de la celălalt

Despre viață dar, în primul rând, despre tine. Lecțiile pe care ți le livrează partenerul de viață sunt cele mai necesare, uneori poate doar pentru a le primi te-ai născut.

Căsătoria în realitate este ceva cu totul diferit față de ce ne învață filmele și romanțele. Căsătoria e un laborator în care fiecare se explorează prin perspectiva celuilalt, un atelier în care ne dezvoltăm cu ajutorul și în pofida lui.

Mai multe despre ce se întâmplă în iubire, găsești în cartea cu același nume, de Alain de Botton:

Lasă un răspuns