Tu ce ingredient adaugi la pestrița tocăniță a umanității?

Am gătit ca apucatele ziele astea, am frământat cozonaci, am tăiat munți de zarzavaturi pentru salatele de boeuf, am vopsit ouă și câte și mai câte. Așa că nu ne va fi deloc străină o metaforă în legătură cu tocănița umanității…

Mi-a plăcut când am auzit prima oară ideea că toți suntem unul, chiar dacă este evident cât de diferiți suntem, chiar dacă în același timp știm siguri că suntem unici și irepetabili.

Suntem atât de diferiți, și totuși ne integrăm în categorii numărabile, uneori doar pe degetele de la o mână.

Împreună formăm un întreg coerent, ne leagă fire, câteodată aproape vizibile. Niciodată nu e întâmplător că ne ciocnim unii de alții, și de felul în care reacționăm la aceste ciocniri depinde mersul armonios al întregii omeniri.

Suntem o tocăniță universală în care fiecare dintre noi este un ingredient care adaugă ceva gustului general. În fiecare zi gustăm această tocană, unora ni se pare delicioasă, prea multora, însă, amară.

Prea mulți oameni adaugă dezbinare și ură. Prea mulți preferă să vadă separarea în loc de unitate. Parcă un geniu rău ne inspiră să ne mușcăm unii pe alții, în loc să ne privim zâmbind, dacă nu să ne îmbrățișăm.

În loc să ne bucurăm de reușitele celorlalți, ne umplem de invidie și vrem să-i distrugem. În loc să împărțim cu toții când avem de toate din belșug, preferăm să ne construim lacăte.

Ne erijăm în judecători care știu mai bine ce e prea  mult sau prea puțin pentru ceilalți, uitând să ne gândim la ce e cel mai bine pentru noi.

Ne comparăm mereu cu capra vecinului, în loc să ne facem ordine în propria bătătură.

Chiar și când ne uităm la Dumnezeu, îi cerem lucruri care să ne ajute în planurile noastre meschine. Încercăm să-L înșelăm că suntem cucernici, când de fapt nu vrem decât să mai urcăm o treaptă în scara imaginară a lumii acesteia care e doar o imitație pentru ceva ce încă nu suntem în stare să atingem.

Așadar, ce ingrediente alegem să adăugăm în tocănița bolborosindă a realității în care ne ducem zilele?

Mi-aș dori să punem, măcar azi, iubire, compasiune și iertare. Să adăugăm un strop de dulceață prin gândurile și intențiile noastre. Să încercăm să fim mai buni, cu noi înșine și cu toți ceilalți.

Să renunțăm, într-un experiment pe termen nedeterminat, la conflicte și competiții. Să credem că lumea e mare și există în ea loc pentru toți.

Dacă există un singur OM care a ales să se sacrifice pentru ca toți ceilalți să fie absolviți de păcate, înseamnă că omenirea nu e întru totul pierdută. Trebuie doar să ne amintim de EL…

CRISTOS A ÎNVIAT!

Lasă un răspuns