De ce femeile fac scene și bărbații schimbă vorba

S-a îndrăgostit ca fraiera de un neghiob care o juca pe degete, după cum vroia. O suna în miez de noapte că nu mai poate fără ea, pentru ca apoi să dispară cu săptămânile, fără să-i răspundă nici măcar la un SMS.

O înșela cu fiecare ocazie, dar se întorcea mereu spășit, pentru că știa că ea o să-l ierte, ca de fiecare dată. Ea intrase în acest calvar după multă vreme în care fusese singură, și se gândea că e mai bine așa decât să nu aibă pe nimeni.

Până într-o zi, când a răbufnit. Sau, așa credea ea. Tipul a lăsat-o singură de Revelion, după care a avut tupeul să încerce să o convingă că a fost cu soră-sa.

Așa că fata s-a enervat și… s-a apucat să-i scrie o scrisoare. Patru pagini scrise de mână mărunțel, pe care am avut privilegiul să le citesc și eu.

Abia dacă îndrăznea să-l certe, abia dacă îi făcea un reproș. Îi explica – cu lux de amănunte – cum se simte ea, punând accent pe momentele lor minunate, totul presărat cu ”iubirea mea”, ”puiule” și ”te implor”.

Sunt convinsă că individul nu a fost în stare să citească niciodată acea scrisoare până la capăt. Oricum, nu ar fi înțeles nici dacă i-ar fi citit-o cu voce tare, rar, în condiții optime, după masa de prânz.

Asta cu masa o spun pentru că s-a dovedit științific că bărbații sunt mult mai dispuși să coopereze după ce au fost hrăniți. Se știe că foamea este una dintre scuzele preferate pe care ei le emit atunci când nu au chef să aibă o discuție. În acest mod simplu, orice conflict are toate șansele să se dezumfle prin îndepărtarea femeii în zona cu cratițe.

Totuși, de ce schimbă bărbații vorba?

Nu o schimbă întotdeauna. Poți avea discuții savuroase cu ei dacă știi să pui întrebările potrivite despre politică sau te pricepi la acel domeniu concret care îi interesează. Când însă discuția alunecă periculos către relația dintre voi, mecanismul de schimbare a vorbei se declanșează automat.

Nu te supăra, ei nu o fac intenționat. Pur și simplu, partea lor din creier responsabilă cu genul acesta de preocupare nu este la fel de dezvoltată precum în creierul feminin.

Femeile adoră să discute relații. Sunt nesfârșit de creative în a realiza sisteme și categorii în care să încadreze diferite tipuri de comportamente, le recunosc și le analizează cu nesaț. Bărbații, nu.

Prietena mea s-a despărțit de soțul ei care, după fiecare ceartă aprinsă, în care ea îi striga lucruri de auzeau vecinii două etaje (are țignal), el apărea senin a doua zi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și aici ajungem la partea a doua a poveștii…

Și de ce fac femeile scene?

Pentru că bărbații sunt setați să nu audă/înțeleagă acele părți din conversație care – din motivele expuse mai sus – nu îi interesează, dar care pentru ele sunt vitale: relația lor.

Degeaba le spui că dacă schimbă vorba problema nu dispare, le intră pe o ureche și le iese pe amândouă. Și atunci intră în funcțiune mecanismul teatral, care transformă totul într-o tragedie de la Antigona în sus.

Poate că la discuții nu reacționează, dar sigur se feresc de urlete. Am un amic care s-a despărțit de iubita care nu știu dacă țipa la el, dar știu sigur că omul era terorizat ca ea să nu găsească vasele nespălate când venea de la serviciu.

Bărbații reacționează la teroarea psihologică la fel de mult ca și femeile. Ba chiar, datorită subtilității psihologice feminine, metodele noastre de teroare (și manipulare) pot fi mult mai complexe decât ale lor.

Însă nimic nu îi mișcă mai tare ca actul concret. Bărbatul despre care vorbeam la început nu a reacționat până când ea nu a dispărut din viața lui.

Nu-ți răspunde la telefon? Nu-l mai suna. Nu te caută cu săptămânile? Uită de el. Dacă vine, respinge-l măcar o dată. Să priceapă că te-ai supărat, ai tot dreptul. Dar fără urlete. Cu fapte concrete. Bărbații  nu înțeleg vorbe sau, dacă le înțeleg, nu sunt impresionați.

Mda. Aceste manifestări extreme sunt anomalii care dispar ca prin farmec atunci când oamenii se iubesc firesc. Nici femeile nu mai au nevoie să urle, nici bărbații nu se mai trezesc că schimbă vorba.

Cum ajungem să păstrăm pacea și prietenia în cuplu? Asta e o poveste despre care o să vorbim altă dată.

 

Lasă un răspuns