De ce dragostea durează (maxim) 3 ani? Genetica explică

Cute-Love-Monkeys

Toată lumea își dorește relații fericite, toată lumea își dorește să iubească și să fie iubit. Și, ca un făcut, după o vreme – un an, doi, trei… – apare plictiseala.

Știu, e Valentine’s day, ar trebui să spun cu inimioare și ursuleți de pluș. Dar adevărul e că… nu mai e ”ca la început”. Cei doi îndrăgostiți, care erau convinși că iubirea lor e cea mai mare și mai splendidă din univers, abia mai pot să se suporte unul pe altul. Ea se plânge că el nu-i acordă atenție. Pe el îl enervează tot ce spune ea – ca urmare se trezește că nu o mai ascultă. Ce s-a petrecut?

Există o explicație genetică a acestui fenomen, o teorie bazată pe ideea că natura i-a înzestrat pe oameni cu instincte – la fel ca pe toate mamiferele – menite să asigure perpetuarea speciei. Nu iubirea nesfârșită, nu cuplul perfect. Doar o perioadă suficient de lungă cât să fie asigurată producerea de urmași. După care, gata. Dispare atracția, dispare feeria și fluturii din stomac. Puteți să săriți în sus, dar majoritatea dintre voi știți prea bine la ce mă refer.

Se pare că sunt patru hormoni mari și lați, care fac jocurile atunci când ne îndrăgostim: feniletilamina, oxitocina, testosteronul şi dopamina.

Feniletilamina este hormonul care dă stările super-euforice.

Îi face pe oameni să reacţioneze ca şi cum ar fi „high”. Ea declanşează senzaţia de euforie extraordinară, supra-aprecierea tuturor aspectelor, nivel energetic ridicat, bună dispoziţie debordantă, stare generală de bine şi confort, fericire excepţională fără motiv.

Oxitocina este secretată de glanda pituitară, și multă vreme s-a crezut că este importantă numai pentru femei.

Ea este asociată cu alăptarea şi contracţiile uterine necesare naşterii. Studii de ultima oră demonstrează însă că oxitocina este produsă în cantităţi impresionante în timpul mângâierilor delicate, dar şi în timpul orgasmului, atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Testosteronul creşte excitarea, dorinţa și libidoul.

El produce un sentiment de atracţie fatală faţă de aspectul dorit – care, în cazul de faţă, este iubitul sau iubita.

Dopamina este hormonul răsplăţii şi al satisfacţiei.

Ea ne motivează prin minimalizarea neplăcerii şi sporirea plăcerii. Dopamina creează dependenţă de stimulul care a produs-o şi, exact ca drogurile psihodinamizante, creează saturaţie şi dorinţa de a avea mai mult.

Furtuna hormonală din timpul sexualităţii instinctuale (de fertilizare) face ca dopamina şi testosteronul să crească foarte mult. Fenietilamina, drogul natural euforizant, şi oxitocina, hormonul iubirii, cresc şi ele, însă nu atât de tare, până-n clipa orgasmului, cu sau fără descărcare. Creierul arată ca sub influenţa unei substanţe psihodinamizante. După starea de orgasm, dopamina scade dramatic – şi aici este cheia sevrajului, producând simptomele uzuale de deprivare.

Scăderea nivelului de testosteron induce o anumită stare de iritare care se manifestă prin aşa numita sensibilitate masculină iraţională, foarte mare, la observaţiile feminine „de după”, manifestate ca acces subit de mânie. În cazul femeilor, poate apărea o stare de iritabilitate şi frustrare.

La o așa condamnare implacabilă, cum am putea să reacționăm? Putem îndupleca genetica?

Putem să batem monedă pe sentimentele noastre profunde și să fim siguri că ne putem iubi ani și ani – dar nu ”ca la început”. Scânteia, nebunia, euforia – acestea nu vor dura, și toată lumea știe că e așa.

Majoritatea ne împăcăm cu soarta și încercăm, din toate puterile, să facem ca lucrurile să meargă cât mai bine. Toți vrem să ne salvăm relațiile, să creștem împreună.

Realitatea ne arată că nu e deloc ușor, că eforturile implică multă înțelegere și forță interioară. Că adesea trebuie să facem unele compromisuri, că se mai întâmplă să ne punem pe noi pe planul doi.

Așa evoluăm, ne cunoaștem din ce în ce mai bine pe noi înșine. Ar exista și posibilitatea ”șuntării” acestor circuite hormonale, pentru cei care vor să fie veșnic îndrăgostiți. Dar este vorba despre niște eforturi care țin de accesul la cele mai înalte dimensiuni ale noastre. Dacă vreți, vorbim și despre asta, într-o postare viitoare.

 

2 thoughts on “De ce dragostea durează (maxim) 3 ani? Genetica explică

  1. Eu am afirmat deseori faptul ca iubirea, sentimentele, sunt in mare parte, (as exagera prin peste 90%), datorate si generate de catre si prin intermediul acestor 4 substante chimice… dar, de fiecare data, cind asemenea prezentari, afirmatii sau discutii pe tema, apareau in cartile sau emisiunile mele, se gaseau critici si argumente pentru a nega o realitate demonstrata stiintific.

    Asa ca iata ca stiinta vine sa ne dea peste nas celor care credem prea mult in perceptiile esoterice si metafizice, unde nu e nevoie sa se produca sau sa existe reactiile chimice ale creierului, pentru ca, deh… totul e in absolut, e cosmic, universal valabil… etc etc.

    Eu si cu iubita mea avem in scurt timp primul an de relatie intima in care „focul” incipient nu doar ca nu a scazut, dar chiar s-a intensificat la cote fabuloase… De ce ? Biochimia ar putea raspunde simplu la aceasta intrebare analizind existenta in cantitati suficiente a celor 4 substante amintite… Cum anume se poate ? Ei bine, biotransformarea educata este una din metodele noastre preferate… dar pe care nu le prefera si ceilalti, asa ca … ceea ce facem acum e sa observam fenomenul dpv stiintific… Suntem si noi curiosi sa aflam citi ani vor mai dura aceste reactii chimice … si ce se poate face dupa.

    Oricum ar fi situatia in viitorul apropiat, viata nu e tragica daca partenerii isi pierd aptitudinile biologice pentru a se manifesta intimi, dar pentru ca euforia inceputului sa nu devina o tragedie a unui viitor incert dar relativ apropiat, partenerii trebuie sa isi regaseasca cit mai multe preocupari comune, idei si valori comune, modalitati variate de a petrece timp impreuna, etc etc… Cu sau fara biotransformare, acest lucru va fi necesar…

  2. Pingback: Numărul exact de parteneri sexuali de care ai nevoie pentru a fi fericită… într-un an | Putere de femeie

Lasă un răspuns