Unde să cauți relația care te va salva

10-Romantic-Relationship-Myths-Debunked-2

Am crescut în ideea că, după fiecare etapă a vieții, trebuie să urmeze altceva. Când suntem mici, trebuie să mergem la școală. După ce terminăm de învățat, ar fi cazul să fim în stare să ne purtăm singuri de grijă – prin urmare, începem să ne orientăm către un job bun. Când și treaba cu jobul se concretizează, vocile autorităților din viața noastră pornesc tirul întrebărilor de genul: ”Și, când te vedem și pe tine la casa ta?”. Iar apoi, urmează goana după urmași.

Așa încât, n-ar trebui să ne simțim prea vinovați dacă ne gândim mereu în ce etapă suntem și cum ar trebui să ne pregătim pentru ce va urma. Cu toate astea, rar întâlnim oameni care au trecut prin toate aceste etape și sunt cu adevărat fericiți. Cel mai adesea, pe chipurile lor citim urmele amărăciunii și ale dezamăgirii.

Nu-i de mirare că îți vine să le spui: ”Poate că nu e chiar așa cum credeți voi. Poate că ar fi cazul să ne dați o șansă să încercăm și altfel. Poate că noi vom reuși să fim mai fericiți decât voi”.

O relație nu ne va salva. Goliciunea interioară, singurătatea, nesiguranța, frica – sunt sentimente care ne urmăresc cu sau fără cineva care să ne ”completeze”. E drept că, atunci când suntem îndrăgostiți, toate aceste ”defecte” emoționale dispar ca prin farmec, însă experiența ne arată că termenul de valabilitate al dispariției lor prin iubire este limitat.

Mai devreme sau mai târziu ne trezim că sunt exact acolo unde le-am lăsat, cu dezamăgirea că nici leacul iubirii n-a funcționat.

Și ce-ar trebui să facem în acest caz?

Să ne vedem de treaba noastră, ca și cum viața noastră ar fi acum, și să nu mai așteptăm pe nimeni ca să facem exact ceea ce vroiam cu ea. Cu alte cuvinte, să ne propunem scopuri independente de existența altcuiva. Să ne antrenăm pentru a fi, nu pentru a avea.

A avea o relație transformă iubirea într-o achiziție, omorând-o din fașă. Dacă ar fi să fim sinceri și să recunoaștem când am simțit prima oară că suntem singuri împreună cu cineva, am observa că momentul a fost atunci când am vrut să arătăm lumii cât de tare ne-am îndrăgostit noi.

”Uitați-vă cât suntem de frumoși. Ce bine ne potrivim noi. Să ne schimbăm statusul pe facebook, cu pozele aferente. Să mergem în vizite la părinți. Să ieșim împreună cu prietenii. Să facem o nuntă mare.” Suntem atât de îmbătați de mândria cuceririi, încât deja nu mai avem timp să ne bucurăm de noi.

Nu ne mai uităm unul la altul, ne uităm în aceeași direcție. E frumos, dar parcă lipsește ceva. Nu ne mai facem timp pentru noi înșine, ca urmare nu mai știm cine suntem. Nu mai știm să trăim cu noi și ni se pare că nu mai putem fără celălalt. Trăim într-un spațiu comun în care ne îndepărtăm tot mai mult de amintirile din copilărie.

Ce ciudat, perioada cea mai idilică din viața unui om, aceea de care ne amintim cu nostalgia faptului că nu aveam nicio grijă și eram fericiți în mod natural este aceea în care nu eram în nicio relație. Chiar și când ne jucam de-a mama și de-a tata – un ”antrenament” pentru relația de mai târziu – tot ne întorceam la noi înșine, și ne culcam liniștiți. Încă mai știam să ne jucăm.

Și cum să ne imaginăm o relație fără să stricăm totul? Cum să nu tânjim după ea, dacă nu o avem, și cum să nu ne pierdem de noi, după ce ne apare în cale?

Să învățăm să trăim în prezent, mulțumiți cu ceea ce avem. Asta nu înseamnă să nu ne facem planuri, chiar amănunțite. Mai mult decât atât, să lucrăm asiduu pentru a le pune în practică. Când atenția noastră este îndreptată mai mereu asupra a ceea ce este de făcut ACUM, relația se transformă din achiziție în eveniment.

Reușim să ne bucurăm de ea. Reușim să fim împreună cu cineva pentru că suntem cineva. Avem unde să-l invităm, avem cu ce să-l încântăm. Îi dăm motive să-și dorească să revină mereu, îi deschidem apetitul să participe cu entuziasm la lucrarea noastră. Câștigăm un aliat în efortul nostru de a ne construi în loc de a încerca să descoperim împreună oare ce este de făcut.

Când nu știm cine suntem și ce vrem, nici celălalt nu ne va fi de mare ajutor. E ca și cum am primit deodată toate materialele necesare pentru a construi o casă, dar noi nu avem niciun plan. Punem materialele la nimereală și e posibil să descoperim prea târziu că de fapt aveam deja tot ceea ce ne trebuia, dar n-am știut cum se folosește.

Când știm ce vrem, dispare și pericolul de a intra în relații cu ”persoane nepotrivite” și de a suferi. Îl vedem în ce măsură observă ce facem și dacă îi place, dacă vrea să intre în joc. Captivați de ceea ce avem de făcut, nu ne afectează dacă nu-l interesează – înseamnă că nu avem nimic de împărțit și ne vedem mai departe de treabă.

Iar dacă relația nu apare, nu-i bai. Măcar ne avem pe noi înșine și ne bucurăm de viața noastră, ca de o treabă bine făcută.

Lasă un răspuns