4 obiceiuri pentru care lumea te judecă, deşi n-ar trebui

autumn_brown_leaves__by_almostkilledme-d4di1it

Citeam zilele trecute o listă de regrete pe care le au oamenii pe patul de moarte. Mai întâi m-am gândit că n-are nici un rost să regreţi ceva, pentru că dacă ai fi putut acţiona altfel în momentul respectiv ai fi făcut-o – nu-i aşa? Mai bine îţi asumi şi asta e.

Pe de altă parte, suntem şi încurajaţi să ne comportăm altfel decât am dori, prin felul în care suntem crescuţi în societatea asta a noastră. Tot timpul „trebuie să” ceva, orice ne vine să facem, apare cel puţin o regulă care ne taie calea.

Din fericire, din ce în ce mai multe libertăţi îşi cer drepturile – unele nu dintre cele mai benefice din păcate, dar chiar şi aşa. Trăim într-o asemenea învolburare de valori încât începem să facem o regulă din a pune la îndoială că mai e ceva ce trebuie făcut.

Aşa că m-am trezit şi eu să constat că autenticitatea ar trebui să devină – era să spun „a doua noastră natură”, în ce hal ne-am alienat! – natura noastră reală, pe care să nu ne fie teamă să o exprimăm.

Există şi avantaje în a fi conform cu majoritatea, nu neg. Nu te stresează ce crede lumea despre tine, pentru că ştii că ai făcut tot ce şi-ar fi putut dori. Deşi nici atunci nu poţi fi sigur că nu va găsi ceva de boscorodit.

Aşa că mai bine îţi vezi de treaba ta şi eşti tu însuţi, chiar dacă s-ar putea ca ei – gurii lumii – să nu-i convină următoarele obiceiuri, până la urmă sănătoase:

Mânia. Sau mai bine zis „dreapta mânie”. Aia când chiar nu se mai poate şi numai o manifestare în forţă mai poate să aducă o schimbare care să te propulseze mai departe. Mânia faţă de o persoană care te-a abuzat. Mânia faţă de ceva care îţi face rău. Mânia faţă de propria lene şi indolenţă, care te ţine pe loc. O doză de enervare constructivă nu strică niciodată. Cum se deosebeşte „dreapta mânie” de mânia celui care nu se poate stăpâni? Dreapta mânie duce spre mai bine, nu distruge. Mânia stihinică te face să-ţi pară rău după ce îţi revii. E o lipsă de control pe care o regreţi. Mânia „pozitivă” te rupe dintr-o situaţie penibilă şi te ajută să-ţi revii în simţiri, să fii din nou tu însuţi, cel de care deveniseşi străin.

Pluta. Adică, „a fi cu pluta”. Puţin. Uneori. Câteodată. De exemplu, să-ţi dai demisia când nu mai suporţi viaţa pe care o duci. Să-ţi vinzi casa şi să pleci într-o călătorie în jurul lumii. Să devii vegetarian şi să te-apuci de yoga. Nu ştiu, ceva pentru care toată lumea să-ţi spună că ai luat-o razna, dar de care sufletul tău are mare nevoie. Câteodată ai impresia că toate drumurile duc în direcţia opusă decât ţi-ai dori şi te simţi pierdut. Crezi că toată lumea, în frunte cu Dumnezeu, te-a abandonat şi nu mai ai nicio ieşire. Asta pentru că nu găseşti niciuna conformă cu ce i-ar plăcea gurii lumii. „Găseşte-ţi serviciu!”, „Căsătoreşte-te şi tu, să fii în rândul lumii!”, „De ce nu faceţi şi voi un copil?” – şi tot aşa. În timp ce tu simţi că în tine urlă altceva. Deci ai curajul şi găseşte-ţi calea. E singurul mod prin care vei avea linişte în inima ta.

Plânsul. Când era gravidă, prietena mea cea mai puternică plângea la reclame. Tatăl meu – pe care îl admir şi îl preţuiesc din toată inima – nu se poate abţine să nu plângă la înmormântări, indiferent dacă persoana decedată îi este sau nu apropiată. Probabil că l-am depăşit la faza asta, pentru că sunt în stare să plâng şi când sunt fericită sau doar emoţionată. Ştiu, e aiurea să te apuce în public. Şi asta chiar n-ar trebui, pentru că plânsul poate fi atât de eliberator! Câteodată mă simt atât de încărcată, încât realizez cât de bine mi-ar prinde o repriză de lacrimi – şi nu pot s-o pornesc. Nu neapărat că sunt în public, chiar şi numai pentru că mă gândesc că multă lume m-ar crede penibilă. Deci, plânsul te-ajută – dacă nu exagerezi şi începe să te doară capul. Plânsul eliberator ar trebui să fie ceva ce oricine poate înţelege şi accepta.

Să fii singur. Mai ales când eşti într-o răscruce în viaţa ta. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, chiar şi cei mai independenţi dintre noi nu putem să fim sută la sută noi înşine atunci când mai este cineva de faţă (sau în camera de alături). A şti să fii singur este o virtute lăudată de mulţi oameni de geniu, de ce să nu-i dăm importanţa pe care o merită? Din timp în timp, ar fi chiar sănătos să ne oferim o plimbare solitară măcar prin parc, dacă nu ne putem permite o vacanţă undeva departe. Aici mai este un aspect. Sunt oameni care aleg să nu-şi unească destinul cu altcineva sau – mai rău – care chiar nu au reuşit să-şi găsească persoana mult visată. Mi se pare dureros că aceste persoane suferă de două ori, pentru că după ce că nu au avut şansa să se întâlnească cu cineva compatibil, mai trebuie să îndure şi cârcotelile lumii că „vai de mine, e singură la vârsta ei” – sau singur.

Mai sunt o grămadă de asemenea obiceiuri despre care nu mai scriu, pentru că aţi prins ideea. Odată am făcut o experienţă în care mi-am propus să nu vorbesc absolut deloc câteva zile, indiferent ce vor crede ceilalţi. Pentru mine, era o detoxifiere mentală de care aveam nevoie. Pentru ceilalţi, putea fi considerată o impoliteţe – pentru că da, în acele zile n-am salutat şi n-am „făcut frumos” la nimeni. Am fost uimită când mi-am dat seama câtă energie se pierde prin gesturi care nu aduc nici un folos, dar le facem de complezenţă, să nu „zică lumea” că nu ştiu ce.

7 thoughts on “4 obiceiuri pentru care lumea te judecă, deşi n-ar trebui

  1. „Sometimes you get the impression that all roads lead in the opposite direction than you would like and feel lost.” … ya … smiles …Hello from Alberta, Canada … this is the second time I’ve come to visit your blog … and I looove your writing … thank you so much … please continue … smiles … Always, cat.

  2. Mi-au placut la nebunie primele doua aspecte.Mania si pluta.Pluta…ma amuzat teribil .Pentru ca mi-a amintit de ani din viata mea ,cand am fost judecata pentru neconformismul meu.Un exemplu amunzant….aveam la un moment dat mania lenjeriei din bumbac cu fluturasi ,ursuleti ,pisicute sau alte minuni.Mi-e mi se pare confortabila si pentru psihicul meu era ok.Consideram eu atunci si consider si acum ca nu trebuie sa iti etalezi in mod deliberat sexualitatea ,ca barbati nu trebuie sa se simta atrasi neaparat de lenjeria de matase care se vede prin fusta transparenta,Si am dat la serviciu peste o colega care a remarcat in vestiar lenjeria mea cu ursuleti.A fost atat de socata si imi spunea mereu dupa aceea ….vezi ce imbraci daca mergi la o intalnire.Am incercat sa fim prietene o perioada ,dar pur si simplu nu a mers.Avea obiceiul sa critice si sa judece orice actiunea de a mea.In cateva cuvinte ii paream dusa cu pluta si se simtea datoare sa ma cizeleze.Ideea e ca nu m-am conformat niciodata cerintelor celor din jur si de aceea am fost considerata de multe ori dusa cu pluta .Dar pana la urma nu are importanta ce gandesc ceilalti atata timp cat eu ma simt bine cu mine insumi.Am putini prieteni ,dar buni ,cu adevarat buni prieteni.Restul ,nu conteaza!

  3. Statistic vorbind pe patul de moarte ai mai curand teama decat regrete. Pe de alta parte am impresia ca opinia oamenilor este deseori supralicitata, mai ales ca nu exista diferente esentiale „inculpat” si „judecatori”. Poate ca e alta compozitie, dar elementele sunt cam aceleasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *