De fapt, cine ne dictează viaţa sexuală?

nude_art_drew_barrymore_1440x900

Cu cine, când, cât şi de ce? – întrebări simple, pe care şi le pune orice om. Multă vreme a răspuns Biserica. Cu cine? Numai cu soţul sau soţia, căruia/căreia îi promiteai credinţă veşnică în faţa lui Dumnezeu. Când? Mai mult când nu – adică: nu în post, nu când ai prea multă poftă şi în orice caz nu cu plăcere. Cât? Cât mai puţin. De ce? În principal, ca să existe urmaşi, în rest n-ai avea de ce, dacă nu eşti animal. (De fapt, animalele sunt exemplu de corectitudine, ele chiar nu se împerechează în alt scop.) Sexul în afara căsătoriei era grav, pentru adulter puteai să fii şi condamnat la moarte.

Dar, dacă ar fi să fim sinceri, ce se întâmplă cu noi când ne săgetează săgeata lui Amor e prea intens ca să mai punem preţ pe reguli, ori de unde ar veni ele. Ca dovadă că, în ciuda interdicţiilor de tot felul, cea mai veche meserie din lume rămâne tot cea pe care o ştim. Şi, din cele mai vechi timpuri, s-a dezvoltat o sub-cultură a sexului, mai mult sau mai puţin cunoscută în vremurile respective. Astfel, chiar dacă omul de rând era de râsul (şi plânsul) lumii dacă îşi afişa pasiunile, ar putea fi scrisă o istorie a bastarzilor. Suveranii lumii au avut întotdeauna amante, iar unele au fost atât de abile încât au răsturnat imperii, ce să mai zic de moravuri.

Au existat şi culturi în care sexualitatea era văzută cu alţi ochi. Stă mărturie Orientul poligam, în care artele amorului erau predate de măiastre doar împăraţilor din tată-n fiu. Nu-i vorbă că până la urmă toate informaţiile au ajuns şi la noi. Asta după ce am trecut şi trecem prin revoluţii sexuale în care ne tot cerem drepturi. Dăm semne că vrem să nu ne mai înveţe nimeni nimic, că nu mai suportăm să ni se răspundă la nicio întrebare. Vrem să fim lăsaţi în pace-n dormitor, indiferent ce găsim cu cale să facem acolo.

Şi totuşi… chiar ne poate lăsa toată lumea în pace? Chiar putem să facem exact ce vrem noi, chiar nu ne influenţează nicio sugestie? Asta mă frământă pe mine, autor de rubrică de sex de ani de zile, sub o formă sau alta. Dincolo de căutarea subiectelor cât mai „fierbinţi” – pentru că sexul vinde, nu-i aşa? – am descoperit inevitabil şi componenta umană care caută, care îşi pune nesfârşite întrebări. Nesfârşite, dar cam aceleaşi:

  • Când şi cu cine ar trebui să-mi încep viaţa sexuală?
  • Ar trebui să fiu virgină când mă mărit? (poate n-o să vă vină să credeţi, dar încă există fete care se mândresc cu asta, precum şi băieţi care caută aşa ceva!)
  • Ar trebui să facem dragoste de la prima întâlnire? (ea: „dacă mă consideră uşuratică?”; el: „dacă crede că sunt gay?”)
  • Suntem împreună de patru ani, dar sexul nu mai e ca la-nceput, oare se uită după altele/alţii? Ce să facem ca să reaprindem flacăra pasiunii?
  • Cum să-i explic că mi-ar plăcea un sex oral?
  • Ce-o să creadă dacă o să vin eu deasupra?
  • Sunt înnebunit după prietena iubitei mele, şi ea (prietena) pare să dea semne că ar vrea şi ea, oare ar fi bine să dăm curs pasiunii noastre?

…şi lista poate continua în acelaşi stil. Până la urmă oamenii ar avea nevoie de unele învăţăminte, dar tot ce li se oferă în materie de „educaţie sexuală” nu depăşeşte graniţele sfaturilor pentru protecţie şi contracepţie. Pentru că, în urma sexului neprotejat, apar doar două consecinţe grave: copiii nedoriţi şi bolile cu transmitere sexuală, nu de puţine ori mortale. Cât despre traumele emoţionale şi neînţelegerile în dragoste, cine le mai ţine cont. Energia sexuală e prea mare ca să ne mai gândim la asta înainte de a face ce vrem noi în dormitor.

Şi, pân’ la urmă, ce am vrea? Ce vedem la televizor după ce se culcă ăia micii, ce-nvăţăm din reclame – pe care nu le interesează fericirea noastră în cuplu ci mai curând să-şi vândă produsele -, ce citim prin revistele de „specialitate”, în care suntem sfătuiţi cum să ne distingem prin gesturi „de neuitat” – cu toate că toată lumea citeşte aceleaşi sfaturi…

Deci, până la urmă, de unde ne luăm informaţia sexuală, cine ne învaţă „Cu cine, când, cât şi de ce?”

Marile companii de produse contraceptive au redus treptat la tăcere poruncile religioase, pentru că profiturile care pot fi extrase din abstinenţă nu se compară nicicând cu cele care apar atunci când energia sexuală se dezlănţuie. Să-nceapă distracţia industriei pornografice, cu milioane de utilizatori online, imuni la farmecele femeilor reale care suspină în camera de alături, întrebându-se ce nu e în regulă cu ele de nu le mai bagă-n seamă bărbaţii lor semi-eunuci, dependenţi de video-chat. Să vindem orice se poate vinde, pentru că dacă-i sex, e cu plăcere!

Da, libertatea sexuală e mai liberă ca oricând. Dar suntem noi mai fericiţi? O să-mi spuneţi că nici n-am fost vreodată, ca dovadă că această căutare nu s-a oprit şi nici nu se va opri. Epocile se succed una după alta, fiecare cu o reacţie la cea dinainte. Dacă înainte eram prea inhibaţi, cu prima revoluţie vom rupe toate zăgazurile. Şi după dezmăţ, va veni firesc o vreme a cumpătării. Ca într-un pendul care nu se va opri niciodată, pentru că energia sexuală e cea mai atrăgătoare, fiind de fapt energia vieţii.

A existat întotdeauna o latură ritualică a sexului, cea în care sexul era aliniat cu actul Creaţiei Primordiale. De ce să nu suportăm ideea că Universul a luat naştere dintr-un act similar cu cel prin care se creează orice fiinţă umană – dacă tot suntem creaţi după chipul şi asemănarea Divinităţii? Dimensiunea sacră a sexualităţii nu e o noutate, mai ales acum, când informaţiile circulă libere peste tot.

Dacă am putea să purificăm acest domeniu, oare nu am reuşi să fim, în sfârşit, fericiţi? Dacă am putea cumva să ne conectăm pasiunile cu iubirea şi idealul, oare n-am reuşi, în sfârşit, să ne scuturăm de păcat?

Cred că sacralizarea sexualităţii e singura care ne-ar putea vindeca de mizeria în care ne zbatem. Nici abstinenţa, nici exagerarea nu sunt soluţii – ca întotdeauna ne-ar salva aurita cale de mijloc. Numai că, în privinţa sexualităţii, calea de mijloc rămâne o sintagmă abstractă. „Nici prea mult nici prea puţin” este nesatisfăcător pentru o fiară căreia nu-i place să fie ţinută-n lanţuri, iar dacă îi dai drumul o ia razna şi-ţi distruge ogorul.

Ne trebuie o paradigmă nouă. Sexul văzut într-o altă lumină. Folosit într-un cu totul alt scop. De oameni ale căror preocupări depăşesc sfera obişnuitului. Probabil că povestea va continua ca şi până acum. Vor fi unii care vor căuta şi vor găsi, şi alţii care se vor supune pendulului… pentru că energia sexuală e cea mai atrăgătoare, fiind de fapt energia vieţii.

One thought on “De fapt, cine ne dictează viaţa sexuală?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *