4 metode simple prin care să ajungi la inima unui bărbat (plus bonus)

lovers_sinking_by_wendy_in_neverland-d5nhb1oBărbaţii preferă mai curând să acţioneze decât să vorbească – toată lumea ştie. Şi trebuie să „forezi” în adâncime ca să scoţi sentimentele lor la iveală

Trebuie să dai dovadă de măiestrie de magician ca să le muţi punctul de interes de la minte la inimă. Asta e, nu mai e un secret pentru nimeni că sunt cu totul altă „mâncare de peşte” decât femeile. Şi cum aflăm ce vor ei de la noi? Noroc că fiecare din noi avem şi o parte masculină, şi una feminină – psihologic vorbind. Femeile sunt mai intuitive, intră mai uşor în legătură cu partea masculină din ele. De aceea, lor le e mai uşor să-i înţeleagă pe bărbaţi. Dar există şi printre ei exemplare de o profunzime sufletească remarcabilă, care însoţită de logica lor caracteristică, scot la iveală genii. Nu e de mirare că cei mai mari psihologi ai lumii au fost bărbaţi. Iată câteva repere din munca psihologilor bărbaţi care au avut în viaţa lor femei remarcabile. În cazul în care mai aveai întrebări.

1. Pune-l în valoare
Ştii situaţia, e clasică. Tu începi să-i povesteşti ce s-a întâmplat la serviciu: ce ţi-a zis şeful, cum au reacţionat colegii… Eşti sinceră în intenţia ta de a i te confesa – doar atât. Ce face el? Începe să-ţi explice unde ai greşit: „Trebuia să…” – cunoşti placa. De ce face aşa? Abia aşteaptă să-şi etaleze forţa masculină ignorată, se pare. Dacă s-ar simţi sigur pe el, n-ar avea nevoie să-ţi „demonstreze” nimic. Probabil, ai observat că e mai uşor să vorbeşti cu un bărbat care doar ţi-e amic, decât cu cel cu care eşti implicată într-o relaţie. Asta pentru că amicul n-are nevoie să se înfoaie în pene în faţa ta. Ce se ascunde aici, de fapt?  Nu-l pui destul în valoare. Culmea, faptul că tu te vaiţi, îl face pe el să simtă că nu e destul de bun. Când începe să te critice, de fapt face o încercare disperată de a corecta asta. Ar vrea să acţioneze el în locul tău, să pună lucrurile în ordine – de aceea îţi dă „soluţii”, când tu vrei doar să-i povesteşti. De fapt, ar fi mai mulţumit să-l pui pe el în centrul atenţiei, să-i vorbeşti despre lucruri care îl privesc pe el, şi apoi, în mod natural – pentru că se simte important pentru tine – te va aşeza pe piedestalul lui. În acel moment, sigur n-o să mai simţi nevoia să-i povesteşti ce s-a întâmplat la serviciu…

2. Nu-l forţa să spună
„Ce simţi tu despre noi doi?” – ţi-ai dori sincer să afli, din moment ce el nu vorbeşte niciodată despre asta. Nu-ţi spune niciodată „te iubesc”, nu-ţi aduce niciodată o floare… Pare lipsit de orice fel de emoţie. Cum să scoţi la lumină sentimentele unui astfel de bloc impenetrabil? Deschide o discuţie despre altceva. De cele mai multe ori, bărbaţii care nu-şi arată sentimentele sunt puternici în domeniul profesional. Sau măcar au atitudinea unui lider. Tot ce ai de făcut este să devii curioasă cu privire la acest aspect. Întreabă-l cu sinceritate cum se comportă în situaţiile care îl provoacă. Curiozitatea ta neprefăcută o să-i dezlege limba mai mult decât orice tir de întrebări despre voi doi. Pentru că el va fi flatat de interesul pe care i-l arăţi, de aprecierea pe care o vede în ochii tăi – nu ai cum să nu fii marcată de cât de bun  strateg este – şi vei obţine efectul mângâierii sub barbă a unui motan răsfăţat. O să-ţi „toarcă” în braţe. O să-ţi facă cele mai frumoase declaraţii de dragoste care au existat pe acest pământ. O să devină poet (oare asta înseamnă să fii muză?).

3. Nu-l cocoloşi
În fiecare femeie trăieşte o potenţială mamă. Orice fetiţă îşi descoperă această vocaţie când se joacă cu păpuşile. Îţi aminteşti cum era? Le dădeai să mănânce, le îmbrăcai, le culcai – tot alaiul de gesturi izvorâte din esenţa naturii feminină. De-abia aştepţi să ai faţă de cine să le pui în practică. Iubitul tău devine ţinta preferată a nevoii tale de a proteja şi a hrăni. Dar ai grijă: chiar dacă el se lasă cocoloşit, nu-i submina puterea şi autoritatea masculine. Cum îţi dau seama că ai exagerat? Uite-te la comportamentul lui. Tace? Nu are succes în afaceri? Face lucruri iresponsabile (de genul: băut prea mult, cheltuit banii aiurea etc)? Sunt tot atâtea semnale de alarmă. Poţi să le iei drept dovezi că el are nevoie de protecţia ta. Dar ceea ce ai tu e făcut este exact contrariul:  ia-ţi mâna de pe el. Chiar dacă îţi vine greu, el are nevoie să demonstreze că poate. Şi unde crezi că o să vină prima dată ca să se laude cu reuşitele lui?

4. Sex, sex, sex
Da, numai asta au ei în cap, e adevărat. Inclusiv al tău, cât de nevinovat pare. Recunosc şi psihologii lor. Fii foarte atentă, interacţiunea sexuală este momentul în care orice bărbat îşi dă arama pe faţă. Atunci îşi dă drumul, în sfârşit, emoţiilor pe care de obicei le ţine ascunse. Nu te mira dacă-ţi spune „te iubesc” numai în timp ce faceţi dragoste – nu există niciun moment în care un bărbat să fie mai aproape de el însuşi. Învaţă să-l „citeşti”. Problemele sexuale ale unui bărbat vorbesc despre neîmplinirile lui emoţionale. Impotenţa se tratează cel mai bine cu un psihoterapeut bun, dar şi cu o iubită pe măsură. Lasă-i libertatea de a se exprima şi dă-ţi frâu liber pasiunii şi iubirii. Nimic nu-l face pe un bărbat să fie mai împlinit ca privirile pline de recunoştinţă ale iubitei sale după un orgasm.

…Şi încă 4 adevăruri simple despre ei

1.Bărbaţii îşi doresc ceea ce nu pot să aibă. Deci fă totul să pari inaccesibilă. După ce te-a cucerit, aminteşte-ţi cum era înainte. Trebuie să  aibă mereu câteva straturi de spini de smuls înainte să poată intra în grădina ta cu panseluţe…
2.Bărbaţii devin activi atunci când au concurenţă. Bineînţeles că e gelos, sigur că va da înapoi dacă îi vei etala o galerie de rivali. Dar dacă vede că eşti atât de bună încât toţi prietenii lui te laudă, va avea un motiv serios în plus să te vrea.
3.Bărbaţii îşi protejează investiţiile. Dacă te-a ales, te-a acoperit de cadouri şi îţi dă sugestii cu privire la coafură şi ţinute, stai liniştită. N-o să-ţi dea drumul prea curând. Eşti imaginea succesului lui, de care el are nevoie.
4.Bărbaţii adoră femeile independente. Nu trebuie să câştigi mai bine decât el – asta l-ar descuraja. Dar faptul că te descurci fără ajutor, îl face să se simtă în siguranţă în cazul în care se teme de implicare emoţională. Şi se teme.

Articol scris pentru revista Benessere, foto deviantart.com.

One thought on “4 metode simple prin care să ajungi la inima unui bărbat (plus bonus)

  1. Pentru a ajunge la inima unui barbat trebuie mai intai sa ajungi la ochii lui.
    Si cel mai bine o face o rochita delicata, o tinuta senzuala, o bluza potrivita.

Lasă un răspuns