De ce nu te simţi liber în relaţia ta de cuplu?

gonjanj2

Liber să te duci cu alţii/altele – sau ce? Nu ştiu de ce am impresia că 98% din cei care au citit titlul, la asta s-au gândit. Şi adevărul ăsta e. Odată ce ai intrat într-o relaţie de cuplu, asta e prima libertate la care renunţi de bunăvoie. „Tu eşti jumătatea mea” şi „Te iubesc numai pe tine” ocupă, de departe, locurile fruntaşe în declaraţiile de dragoste ale tuturor timpurilor.

Credem că acea căutare a sufletului înseamnă să găsim un om. Perechea. Jumătatea. Cel/cea care să ne completeze pe deplin. Care poate să pună ceva acolo unde este o lipsă. Veacuri întregi de eşec nu ne-au făcut să ne învăţăm minte. Am văzut asta de mii de ori: în familie, la prieteni, acasă la noi. Sincer, câte cupluri longevive care nu şi-au pierdut scânteia sunt printre noi? Din câte ştim, Romeo şi Julieta au murit de tineri…

În timp, oamenii se cunosc, se împrietenesc, îşi construiesc împreună o viaţă. Dar scânteia, nebunia, sentimentul acela copleşitor că totul are un sens şi că ai puterea să dărâmi munţii mai apare sporadic. Ca o burniţă nehotărâtă acolo unde cândva fusese o rupere de nori.

Dar, bineînţeles, asta nu pare să aibă legătură cu faptul că nu-ţi mai permiţi (sau nu ţi se mai permite) să te uiţi după alţii/altele. Libertatea în cuplu înseamnă mai mult decât atât. Nu înseamnă nici că: „Eu aş vrea să fiu vegetariană, dar nu pot pentru că el mănâncă cu carne”; sau: „Mi-ar plăcea să meditez dimineaţa, dar nu vreau s-o deranjez pe iubita mea” (de parcă ea ar putea să audă cum se luptă el cu propriile gânduri).

Libertatea în cuplu este, de fapt, libertate pur şi simplu. Cât de bine ştii să fii liber cu tine însuţi, indiferent de prezenţa celuilalt lângă tine. La urma urmei, ce te ţine? Libertatea înseamnă să faci ce vrei, da. Adică să fii capabil să-ţi îndeplineşti scopurile, pe deplin conştient de consecinţele pe care le implică fiecare alegere.

În măsura în care reuşeşti să faci tot ce ţi-ai propus, eşti liber. Dacă îţi cauţi mereu ţapi ispăşitori, dacă te deturnează cea mai mică strâmbătură din nas a celui de lângă tine, se cheamă că mai ai de lucrat la libertatea ta.

Oricât ne-am lovi cu pumnii-n piept să vrem să fim lăsaţi slobozi, câtă vreme nu ne dăm noi înşine voie să fim, degeaba ne uităm cu reproş la celălalt. Adevărul e că nu ne poate ţine nimeni sub papuc dacă noi nu vrem să rămânem acolo. Lanţurile care ne leagă sunt croşetate chiar de mâna noastră.

Nici crizele, nici rugăminţile şi nici ameninţările nu te pot atinge atunci când ai un scop precis. Când ştii ce vrei, cauţi soluţii, nu ţapi ispăşitori. Dar n-ai cum să tragi de tine să ajungi până acolo, dacă nu ţi-a venit timpul. N-o să reuşeşti să te arunci de pe cornişă dacă nu ţi-au crescut încă aripi. Rişti să-ţi rupi gâtul, să rămâi fără speranţă.

Fiecare lucru la timpul lui. Cunosc cupluri în care cei doi au avut curajul să pună pe tapet inclusiv problema relaţiilor deschise. Unele s-au rupt, altele rezistă – tocmai de aceea. Nu cred că ce îi ţine neapărat este că se uită relaxaţi după alţii/altele. Îi ţine faptul că au îndrăznit fiecare să-şi acorde lui însuşi şi celuilalt libertatea de a fi el/ea însuşi. E o operă de-o viaţă.

0 thoughts on “De ce nu te simţi liber în relaţia ta de cuplu?

  1. Foarte frumos asternu articolul asta. Cei care inca isi dau cu ciubota in freza, ar trebui sa inteleaga faptul ca o comunitate creste pe baza oamenilor liberi, dar cu aceleasi idealuri si nu aruncand mingea de la unul la celalalt. Cat despre relatia de cuplu, ea se bazeaza atat pe emotie cat si pe ratiune. Spor la treaba cu blog-ul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *