Terapia holistică te vindecă de orice boală

Home-Staging-Feng-Shui-6

Corpul, mintea şi emoţiile tale sunt un întreg. Pune-le în ordine şi vei avea parte de o sănătate excelentă!

 Medicina actuală te-a obişnuit să cauţi, pentru orice problemă, un specialist. Nu poţi să te duci la un doctor de rinichi dacă te doare genunchiul, nici la unul de urechi dacă ai probleme cu ficatul. Tot medicina alopată propagă ideea că bolile pot fi tratate cu pastile de la farmacie. În cazul infecţiilor, de exemplu, antibioticele sunt mană cerească. Însă o maladie cronică pentru care iei grămezi de medicamente poate să scoată la iveală, în timp, efecte secundare nu tocmai dorite. Care e secretul vindecării totale? Medicina holistică e de părere că trebuiesc tratate cauzele şi nu simptomele, că nu există boli, ci numai bolnavi. Acesta priveşte pacientul ca pe un întreg format din corp, minte şi suflet. Orice boală reprezintă un dezechilibru la nivelul acestui întreg, şi ea implică absolut toate părţile, nu doar pe aceea care prezintă simptome. De o mare importanţă este ca medicul şi pacientul să stabilească o relaţie profundă, bazată pe încredere, astfel încât cauzele bolii să iasă la iveală şi să poată fi tratate cât mai eficient.

 Principiile medicinii holistice

 Medicina holistică priveşte fiinţa umană ca pe un întreg şi nu separă niciodată o parte a lui de celelalte. Acest lucru o face însă şi medicina indiană străveche numită Ayurveda, şi medicina chineză taoistă, şi terapiile actuale bazate pe muzică sau culori – fiecare în felul său. În afară de ideea de întreg, un principiu important pe care se bazează aceste terapii este acela conform căruia fiinţa umană reproduce, la scară mică, întregul univers.

Tocmai de aceea întoarcerea la un mod de viaţă cât mai aproape de natură va aduce în fiinţa umană echilibrul şi armonia primordiale. Un alt principiu universal valabil este cel al polarităţii. În taoism, se spune că totul în univers este compus din două tipuri de energie: yin şi yang. Întuneric şi lumină, rece şi cald, bine şi rău, sănătate şi boală – această dualitate a fost confirmată şi de fizică. Se ştie că atomii sunt formaţi din particule cu sarcini electrice de tip plus sau minus: protoni şi electroni. Aşa cum în natură orice diferenţă de potenţial creează un anumit gen de energie, la fel şi în corpul uman, energiile de tip yin (corelate cu sarcina electrică negativă) şi cele de tip yang (corelate cu sarcina electrică pozitivă) se împletesc dând naştere diferitelor stări. Starea de sănătate presupune un echilibru cât mai stabil al acestor două tipuri de energie.

 Medicina care crede în aură

 Medicina taoistă străveche îşi susţinea investigaţiile pe hărţi ale meridianelor energetice care circulă prin corpul nostru, la nivel subtil. Astfel, în funcţie de traseul unui asemenea meridian, deşi te doare genunchiul, poţi afla că ai, de fapt, probleme cu rinichii! Medicina indiană, la rândul ei, cunoaşte existenţa acestor canale energetice şi mai mult decât atât, se ocupă şi de sănătatea a ceea ce se numeşte „aură” – corpul energetic care înconjoară ca un ou protector corpul fizic. Mult timp oamenii de ştiinţă au zâmbit cu scepticism în faţa acestor aşa-zise „poveşti”. Însă noile descoperiri au scos în evidenţă că aceste elemente de natură energetică chiar există, şi mai mult decât atât, au fost create aparate care pot măsura aceste energii, dând informaţii preţioase pentru starea de sănătate a corpului fizic. Un asemenea aparat este cel care operează cu biorezonanţă magnetică. Acesta foloseşte o tehnologie care detectează oscilaţiile electromagnetice produse de fiecare moleculă, celulă, organ, glandă sau sistem din corp. Frecvenţele care nu corespund cu cele care sunt asociate cu funcţionarea normală a organelor, dau informaţii despre diferite boli. Astfel, e suficientă o scanare completă pentru a afla dacă organismul tău funcţionează cum trebuie. Precizia diagnosticelor date de aceste aparate ajunge până la 95 %, ceea ce este mult, având în vedere că şi în medicina clasică pot exista erori. După ce ai obţinut un asemenea diagnostic, ai nevoie de un tratament bazat pe plante şi de o dietă specială. Vei obţine vindecarea într-un timp poate mai lung şi cu mai mult efort, dar vei fi scutită de efectele secundare ale medicamentelor, precum şi de o eventuală recidivare a bolii.

 Terapii holistice de ultimă oră

 Ai observat, desigur, că atunci când eşti foarte emoţionată, bătăile inimii se măresc foarte mult. Astfel, nu e nicio exagerare să estimezi că, în timp, o stare de stres prelungită poate duce la hipertensiune arterială. Frica îţi contractă stomacul şi îţi transpiră mâinile şi şirea spinării. Menţinută pe perioade lungi de timp, poate duce la ulcer sau probleme cu rinichii. În acest mod, orice boală îşi are o anumită emoţie negativă corespondentă pe care va trebui să o descoperi şi să lucrezi asupra ei. Invers, terapiile holistice urmăresc să restabilească ordinea şi echilibrul la nivelul emoţiilor şi gândurilor tale, pentru a deplasa această armonie cât mai profund în fiinţă, dacă se poate până în interiorul fiecărei celule. Se poate spera astfel că se va obţine o stare de vindecare totală şi ireversibilă. Acesta este principul după care se ghidează cromoterapia, de exemplu. Anumite culori restabilesc echilibrul feluritelor emoţii, aducând armonie la nivelul întregii fiinţe. La fel şi meloterapia care, cu ajutorul sunetelor de diferite frecvenţe, „acordează” undele electromagnetice emise de fiecare organ. Tot astfel, aromoterapia acţionează cu ajutorul mirosurilor. Tot ce îţi trebuie este doar un terapeut cu experienţă în aceste domenii!

 Articol publicat în revista Plafar.

0 thoughts on “Terapia holistică te vindecă de orice boală

  1. Pingback: Maleficent – ce se ascunde în spatele unei poveşti întoarse pe dos | Putere de femeie

Lasă un răspuns