Ştii să-ţi dresezi hormonii extazului?

 

Cercetări de ultimă oră arată că, în momentul în care doi oameni se îndrăgostesc, în corpul lor se declanşează o adevărată „furtună hormonală”. La cel mai mic semnal din partea persoanei iubite, creierul trimite semnale glandei suprarenale, care secretă hormoni ca adrenalina, epinefrina şi noradrenalina. Aceştia ajung în sânge şi cauzează bătăi puternice şi rapide ale inimii.

Un alt hormon important implicat este dopamina, care ne face să simţim că ne aflăm în faţa celei mai bune fiinţe din lume şi că viaţa noastră va fi perfectă doar dacă vom fi mereu împreună… şi neapărat dacă vom face dragoste. Serotonina, care ne face să ne gândim obsesiv la persoana iubită şi cortizonul care atenuează orice suferinţă – sunt şi ei prezenţi. Oxitocina, datorată mângâierilor tandre, îşi face treptat apariţia. în timpul actului sexual, această „furtună” a hormonilor devine „uragan”. Totul se amplifică până la paroxism, mai ales atunci când cei doi sunt plini de pasiune. Odată cu ejacularea bărbatului însă, jocul se opreşte brusc. Chiar dacă femeia ar mai continua, el nu mai are resurse momentan. Corpul lui a pierdut o imensă cantitate de elemente vitale care erau conţinute în spermă şi nu mai doreşte decât să se refacă. Pasiunea şi dorinţa susţinute de aceşti hormoni au dispărut. Chiar dacă femeia poate înţelege mental toate acestea, nu e chiar atât de simplu pentru ea să-l aştepte răbdătoare. Hormonii ei continuă să fie în furtună, şi pentru ea e firesc să se simtă trădată când totul se încheie brusc. La ea, dopamina este încă prezentă, ea îşi doreşte să fie lipită de el. În schimb, în el se declanşează treptat prolactina, hormon ce îl face să vrea să fie cât mai departe de ea, cea pe care acum o percepe subconştient ca responsabilă pentru pierderea momentană de virilitate. Pentru a linişti această nepotrivire, specialiştii recomandă distanţa chiar pentru câteva zile, până când activitatea hormonală îşi va relua ritmul normal pentru amândoi. Cu alte cuvinte, după o partidă arzătoare, cel mai bun lucru pe care îl pot face cei doi este să se separe la o anumită distanţă şi să-şi vadă de treburile lor. Dacă sunt căsătoriţi, să doarmă în paturi sau chiar în camere separate. În niciun caz să nu repete experienţa înainte ca echilibrul hormonal să fie refăcut.

Cuvintele de încurajare fac diferenţa

Datorită acelei pierderi majore de substanţe vitale despre care am vorbit mai sus, bărbaţii devin foarte sensibili şi vulnerabili imediat după ce fac dragoste. Ultimul lucru din lume pe care ar trebui să-l facă atunci femeia ar fi să-i reamintească iubitului ei că nu a rezolvat nu ştiu ce problemă sau că nu face bine ceva. Dimpotrivă, ar avea amândoi de câştigat dacă ea i-ar împărtăşi cele mai frumoase gesturi şi mişcările cele mai plăcute pe care el le-a avut în timpul momentului lor de amor. Un pic de laudă îi va ridica puţin nivelul hormonilor „şifonaţi”, cât să mai aibă putere de încă o îmbrăţişare… În plus, îl va face ca data viitoare să fie mai atent şi să repete gestul sau chiar să-l îmbunătăţească. Este un efort pe care femeia îl poate face, pentru că ei i-a rămas încă multă energie care trebuie canalizată în scopuri cât mai bune. De asemenea, îi poate face iubitului un masaj de relaxare înainte de a se retrage. Chiar dacă el adoarme în timpul acestuia, energia ei este utilizată în mod armonios pentru amândoi.

Pasiunea controlată potoleşte hormonii

Statisticile arată că un procent foarte mic de femei ating orgasmul în timpul unui act sexual  – în funcţie de ţară şi condiţiile de trai, între 20 şi 35%. Bărbaţii însă – aproape în totalitate, atunci când ejaculează. Prima problemă importantă care dă naştere acestei frustrări inevitabile în rândul femeilor este faptul că bărbaţii ejaculează prea repede, înainte ca şi ele să apuce să aibă orgasm. De aceea, specialiştii recomandă mişcări mai domoale, respiraţia controlată şi atenţia crescută a ambilor iubiţi – ea pentru a nu-l excita prea tare, el pentru a n-o lăsa nesatisfăcută. A doua problemă este că bărbaţii confundă orgasmul cu ejacularea. Cercetări de ultimă oră arată că există un decalaj temporal între cele două – mai întâi apare orgasmul, şi abia apoi ejacularea. De altfel, se ştie că pot apărea „orgasme uscate”, fără emisie de spermă, sau să existe ejaculare, dar fără senzaţia de orgasm.

„Injaculare”, în loc de ejaculare

Celebrul maestru taoist, Mantak Chia, vorbeşte despre ceea ce el numeşte „injaculare”. Acest fenomen presupune ca traseul normal al spermei – orientat către exterior – să fie inversat. Astfel, prin procedee speciale taoiste – un adevărat „kung-fu sexual” – sperma se transformă în energie subtilă care este apoi direcţionată către alte zone ale corpului – cum ar fi inima sau creierul, spre exemplu. Ea poate fi folosită pentru a vindeca organele din aceste zone sau chiar pentru a atinge stări superioare de conştiinţă. La fel cum o plantă foloseşte energia şi seva pământului pentru a înflori, tot astfel, omul extrage energia de pe nivelele de bază ale fiinţei şi o ridică pentru a „înflori” la nivelul conştiinţei. Taoiştii preferă să-şi păstreze energia sexuală dacă nu au intenţia de a procrea, pentru că ea este izvorul şi cheia sănătăţii întregului organism. În plus, în cuplurile în care sperma nu este irosită fără rost există mai multă armonie şi longevitate

0 thoughts on “Ştii să-ţi dresezi hormonii extazului?

  1. Pingback: Ce caută lumea pe blogul meu (3) « Putere de femeie

  2. Pingback: Cât de mult ştii să rămâi tu însăţi într-o relaţie? « Putere de femeie

  3. Pingback: De ce femeia trebuie să facă primul pas spre transformare | Putere de femeie

Lasă un răspuns