Dan Puric: „Natura umană nici nu poate, fără Dumnezeu, să fie atât de mult iubită.”

Acum doi ani, în Unica de octombrie, am făcut un interviu minunat cu Dan Puric. O parte din text nu mi-a mai încăput în pagini, şi am rămas cu regretul că nu le-am spus oamenilor tot ce am vorbit cu el atunci. Am selectat doar o parte din ce n-a intrat, pentru a aduce din nou în discuţie subiectul cu căsătoria (ştiu câteva persoane care de-abia aşteaptă 🙂 ).

 Nici nu ştiu dacă Taina despre care vorbeşte are neapărat legătură cu ritualul căsătoriei, de vreme ce chiar spune că unii trec prin el ca gâsca prin apă. Dar are neapărat legătură cu Dumnezeu. Depinde cu ce gând porneşti atunci când formezi un cuplu. Dacă vrei să împarţi cu acea persoană o „taină sfântă”, dacă simţi că acea persoană îţi inspiră Taina, atunci cuplul respectiv are toate şansele să dureze. Dar nu ăsta e scopul. Scopul e să înţelegi că, mai presus de iubirea faţă de „Omul tău”, există o Iubire mai mare…

 Contează mai mult iubirea faţă de neamul tău decât iubirea faţă de iubita ta?

 Ha, ha, ha! Ce întrebare feminină! Da, sunt două lucruri diferite.

 …pentru că eu tot încerc să aduc discuţia către iubirea între doi oameni şi tu tot vorbeşti de dragostea de  neam.

 Am înţeles. S-a dus către neam, hai să ne întoarcem în genul specific în toată chestia asta. Eu nu pot să am o opinie. Ştii cum spunea Platon: opinia este drumul între ştiinţă şi ignoranţă. E necesară pe pământ, dar nu e adevărată. Eu pot să-mi spun o credinţă. Iubirea între un bărbat şi o femeie, dacă nu-i botezată de taina creştină nu-i nimic. N-are decât să devieze în biologic. Este o dimensiune. Erosul, atracţia, nu poţi să le scoţi. Dar ele, fără botezul creştin, mor, dispar. Trăieşti un an, doi… se consumă. Dar Taina… Când te căsătoreşti, nu mai eşti rudă – eşti una.

 Şi atunci cum de sunt atâtea cupluri care au trecut prin Taină şi n-au reuşit?

 Au trecut ca gâsca prin apă. Nu şi-au asumat. N-au avut sinceritatea creştină. Una este să dea părintele din gură şi tu să dai din ureche şi alta este să-ţi asumi lucrul ăsta. După părerea mea, asta ţine de educaţie. Ai observat că înainte cuplurile ţineau mult mai mult? De exemplu, să luăm perioada interbelică. Enorm de mult. Făceau şi nuntă de argint, şi de diamant şi de aur – şi de ce vrei tu! Enorm mai mult. Ea provenea dintr-un raport, dintr-o tradiţie. Am auzit pe cineva care spunea: „Dom’ne, dacă-mi moare copilul – Doamne fereşte! – e una. Dar dacă mi-a murit partenera de viaţă, sunt pierdut!” Era acest fel de a fi împreună, această cruce care se duce împreună, care era pe un suport creştin. Ea a devenit pe un suport contaractualist acum.

 Poate că oamenii au întors ierarhia pe dos, aşa cum spui tu. Că dacă L-ar iubi mai mult pe Dumnezeu decât pe iubitul sau iubita…

 Păi da. Nu zice Dumnezeu: „Iubeşte-mă pe mine deasupra tuturor!”? Şi iubindu-L pe Dumnezeu, îţi iubeşti iubitul, sau îţi iubeşti copilul. Pentru că altfel, copleşeşti natura umană. Natura umană nici nu poate, fără Dumnezeu, să fie atât de mult iubită. Eu sunt împotriva idolatriei. Pentru că n-ai cum, fiecare suntem o prezenţă a lui Dumnezeu, o lucrare a Lui. Dar deasupra noastră este Dumnezeu. Iubindu-L pe Dumnezeu, o să-ţi dai seama că iubeşti iubita mai mult, sau iubitul. Extraordinar, şi-l accesezi şi pe el în zona aceea. Îi dai şi lui dimensiunea de taină. Întotdeaunna doi oameni au o necunoscută. Pe când ăştia, vor să ne explice biologic şi chimic. Ai văzut că în reviste se spune că dragostea este un raport chimic. Scrie acolo câţi hormoni intră… Deci să-nţeleg că între noi are loc un schimb hormonal. Este, dom’ne, şi asta. Dar ştiu şi eu la a câta verigă? Vrei să ne cunoaştem hormonal? Să-ţi dau esenţa lui Dan Puric într-o eprubetă? Şi să facem schimb de eprubete? E perfect! Şi atuncea lumea face schimb de hormoni, face schimb de bani şi între timp face cancer sufletesc. Şi ai văzut: doi care se iubesc la nebunie, care împart o măslină în două şi rămân trainici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *