Te măriţi cu mine?

De ce, de ce sunt femeile atât de disperate să se mărite? Cine le-a împlântat lor în subconştient ideea şi de ce? Numai în 2008, peste 40 000 de cupluri au divorţat în România, cele mai multe din cauza banilor! Ce mai rămâne din romanţă (presupunând că a fost vreuna) dacă ţigăneala poate dura şi trei ani?

 Din păcate, sunt nevoită să am o mare compasiune pentru două dintre prietenele mele bune, care sunt în situaţia de a divorţa, dar niciuna nu e încă atât de puternică încât să ia taurul de coarne. Găsesc tot felul de motive, care mai de care mai plauzibile, cu dorinţa secretă că bărbatul lor îşi va da seama ce greşeală imensă face. Copii de vârste sub cinci ani sunt implicaţi. „Nu există copilărie fericită, îmi spune una dintre ele. Copilăria, prin definiţie, este o perioadă traumatizantă”. Cealaltă se pierduse cu firea deunăzi, când băiatul cel „mare” (sub patru ani) a întrebat-o de ce nu mai vine tati acasă.

 Nu vreau să spun că am ceva împotriva căsătoriei, ci doar împotriva isteriei feminine de a se mărita cu orice preţ. Nu vreau să spun nici că toate căsătoriile eşuate se datorează isteriei feminine. Dar trebuie să recunoaştem că femeile suferă mai mult din cauza asta decât bărbaţii.

 Femeile sunt cele care au inventat cărţi şi programe ca să-şi găsească soţi până la o anumită vârstă. Am rezistat să citesc o asemenea mostră până la pagina la care autoarea sugera ca viitoarea mireasă să-şi găsească un „mentor” care să-i supravegheze urmărirea etapelor până la altar. Mentorul trebuia să aibă o listă de calităţi folositoare – îl alegeai simplu, din agenda de telefon!! După o convorbire edificatoare, urma o întâlnire prin care se stabilea un contract scris şi semnat de ambele părţi (formularul era dat în carte), prin care „mentorul” se obliga să o asiste pe candidata la măritiş cel puţin de două ori pe săptămână. Ăsta a fost momentul în care am închis cartea şi am renunţat să citesc mai departe. Suportasem deja sfaturile despre cum să renunţi la cursul de felicitări – care te interesează – în favoarea unui curs de tâmplărie, unde ai mai multe şanse să-ţi găseşti bărbat. Şi nu cumva să te duci în pauză la toaletă, în definitiv pentru pauza aia te duci la curs, pentru că numai atunci ai timp să socializezi. Cât despre cursul de felicitări, poţi foarte bine să îl frecventezi la anul, după ce vei fi deja măritată, deci vei fi atins fericirea supremă!!!

 Câte umilinţe sunt în stare să suporte femeile numai pentru a avea o verighetă pe deget! Prietena mea care nu are curajul să divorţeze – deşi e clar că bărbatul acela nu mai are de mult aceleaşi idealuri ca ea – suferă că peste o sută de ani, când nu vor mai fi, n-or să fie pozele lor pe aceeaşi cruce la cimitir! Dincolo de aspectul sinistru e un romantism înduioşător. Fata chiar crede în vorba cu „până când moartea ne va despărţi”. De fapt, nu asta ne dorim toţi? Şi atunci de ce nu suntem în stare să „ţinem aproape” orice ar fi? Ce se petrece cu oamenii din zilele noastre, de ce au distrus acest frumos ideal?

 Hai să ne trezim un pic la realitate. Nu dragostea ideală îi ţinea pe oamenii căsătoriţi lipiţi o viaţă întreagă, cu toate că mulţi se minţeau chiar şi pe ei înşişi că chestia aia chinuitoare în care se zbat zi de zi asta e. Kant dădea, pe vremea lui, o definiţie foarte corectă căsătoriei. Spunea, în Metafizica moravurilor, ceva de genul: „Căsătoria reprezintă dreptul de posesiune şi folosinţă reciprocă exclusivă a organelor şi funcţiunilor sexuale pe întreaga durată a vieţii.” Sigur că nu mi l-aş alege niciodată pe Kant drept consilier marital, dar cât de mult poţi să-l contrazici? Mai e o definiţie haioasă dintr-un film care mi-a plăcut mult: „An informal arrangement where she humiliates me in public and makes my life difficult, and in return I let her live in my home.”

 Cu alte cuvinte, pretenţiile se învârt cam în zona: sex, imagine publică şi avantaje materiale. Unde e iubirea în toată povestea asta? Nu pot doi oameni să se iubească „până când moartea îi va despărţi” şi în afara instituţiei? Instituţia îţi dă drepturi, dar şi obligaţii. Obligaţia e ceva care, prin firea omenească, e menită să stârnească opoziţie. Din momentul în care faci ceva că trebuie, s-a terminat cu poezia şi iubirea, cărora le place să zburde libere şi aerisite.

 Căsătoria devine un scop, un bun de câştigat. Ceva ce îţi doreşti, şi după ce l-ai obţinut, te relaxezi. Îl pui deoparte, nu mai trebuie să-ţi baţi capul cu el. Dar undeva, în adâncuri, tânjeşti după altceva. Ştiu şi oameni care au reuşit să facă din căsătorie o artă. Foarte puţini. Dar au făcut din iubirea lor scopul vieţii. Acum, când vorbim, lucrează încă la asta… 

0 thoughts on “Te măriţi cu mine?

  1. Chiar inainte să se căsătorească, un cuplu de tineri este implicat într-un accident de maşină mortal.
    Cei doi s-au trezit în sala de aşteptare pentru Sf. Petru pentru a-i conduce în Rai. În timp ce aşteptau, ei încep să se intrebe dacă, eventual, se pot căsători în Rai.
    Apare si Sf. Petru care e rugat sa le raspunda la ce ii preocupau atat de arzator.
    „Nu ştiu. Acum este prima data cand cineva a cerut asa ceva. Dar o sa ma interesez, „şi pleacă.

    Cuplul a stat şi a aşteptat, şi a aşteptat…..
    Două luni au trecut şi tinerii inca mai asteaptau. Si in timpul asta, s-au gandit că, în cazul în care li se permite să se căsătorească în Rai, cat va dura casatoria lor? „Ce se întâmplă dacă nu funcţionează?” se întrebau ei, „Ne-am lipit unul de altul pentru totdeauna?”

    După încă o lună, Sf. Petru se întoarce în cele din urmă.
    „Da”, ii informează pe cei doi, „Puteti sa va casatoriti in Ceruri. ”
    „Minunat!” a spus cuplul, „Dar ne întrebam doar ce se întâmplă dacă lucrurile nu merg bine? Putem, de asemenea, obţine un divorţ în Rai? ”
    Sf. Petru, se inrosi instantaneu si isi trânti clipboardul de pământ.
    „Ce s-a întâmplat?” au intrebat tinerii speriati.
    „Oh, haide!”, a strigat Sf. Petru : „Mi-a luat trei luni pentru a găsi un preot aici! Aveti vreo idee cât o sa-mi ia ca sa gasesc un avocat?! „

  2. Pentru ca in societatea noastra femeile nemaritate sunt considerate urate si proaste iar cele divortate prea proaste fiindca nu au stiut sa tina barbatul langa ele si ala le-a dat vant. Ce mai tare concluzie „Barbatul care nu stie sa-si bata muierea nu e barbat”. Ce spui de asta?

  3. Spun ca sunt cam invechite ideile astea 😀
    Si mai spun ca subconstientul colectiv „atarna” greu cu convingerea ca femeile trebuie sa se marite… inca. Dar din ce in ce mai mult incepe sa se devalorizeze ideea. Din ce in ce mai multe cupluri incep sa-si dea seama ca treaba cu actele – cel putin – e o formalitate. Iar mie mi-a placut o replica din filmul „Made in Heaven”, cand el o cere de sotie iar ea raspunde: „According to Heaven, we already are”, so…

Lasă un răspuns