Ce fel de bărbat ar plăti pentru sex?

Am citit în Marie Claire UK de martie un articol despre o femeie care a muncit ca escort girl pe perioada studiilor. Evident că un IQ ridicat e un avantaj şi când practici cea mai veche meserie din lume, dar nu asta m-a impresionat cel mai tare. Ce m-a pus pe mine pe gânduri a fost când şi-a dat seama că, de cele mai multe ori, sexul nu e primul pe lista de doleanţe ale plătitorilor. Iată cam cu ce fel de bărbaţi avea de-a face:

Bărbaţi singuri nu prea tineri, proaspăt divorţaţi şi traumatizaţi care aveau nevoie să-şi înece amarul.

Puştani de 17 ani care alegeau să-şi piardă virginitatea în braţele unei „profesioniste”.

Bărbaţi care erau – chipurile – în căsătorii fericite, dar care nu aveau parte de unele „delicii” sexuale din partea nevestelor – de obicei sex oral.

Bărbaţi cu probleme fizice (de la impotenţă la infirmităţi) care aveau doar nevoie de cineva care să-i asculte şi care să-i facă să se simtă valoroşi.

Mai rar câte un milionar excentric sau câte unul care voia s-o vadă dezbrăcându-se cu mişcări lascive de o uniformă de şcolăriţă.

Profilurile pe care ea le descrie arată – o dată în plus, dacă mai e nevoie – că bărbaţii sunt fiinţe orientate către scopuri clare, care caută soluţii pragmatice, nu discuţii, nu negocieri. Bărbaţii au nevoie să controleze situaţii. Să învingă în competiţii. Să fie cei mai buni. Cum se poate face asta? „Am nevoie de sex oral. Nu primesc de la nevastă. Îmi cumpăr unul – problem solved.” Pentru ca un bărbat să se apuce să ducă muncă de lămurire cu nevasta pe tema asta ar trebui să aibă o componentă psihică feminină foarte dezvoltată. Un bărbat nu negociază decât dacă n-are încotro.

Dacă eu aş fi iubita bărbatului care s-a dus la o prostituată pentru un sex oral, cum m-aş simţi? Trădată, neînţeleasă, frustrată… De ce îi e mai uşor să vorbescă despre intimităţi cu o străină decât cu mine, care îl iubesc atât de mult – aş gândi. Dar oare asta m-ar determina, în sfârşit, să pun gura să-i fac un sex oral – dacă chiar îşi doreşte atât de mult încât e în stare să plătească pentru asta?

Ca de obicei, adevărul e pe undeva la mijloc. Bărbaţii preferă să găsească soluţii să-şi îndeplinească scopul mai degrabă decât să afle că ar fi ceva de schimbat la ei. Femeile încearcă să-şi menţină poziţia prin păcăleli şi tertipuri nesfârşite – atât faţă de bărbaţi cât şi, din păcate, faţă de ele însele. Se spune că debordăm de intuiţie, dar câte dintre noi trec mai departe de stadiul criticii când observăm că ceva nu e în regulă cu bărbatul nostru?

De fapt, de ce fug bărbaţii? În ultima vreme am citit tot felul de psihologi bărbaţi (Gerard Leleu, Alon Gratch) care m-au convins că pentru un bărbat, desprinderea de mama lui nu e deloc uşoară. A fi sub tutela ei dădăcitoare îi subminează însăşi esenţa lui masculină. Prin ce s-ar mai deosebi el de „sexul slab” dacă s-ar lăsa învăluit la nesfârşit de grija ei protectoare? Aşa că rămâne marcat pentru totdeauna de această ruptură. Pe de o parte, plăcerea imensă de a fi ocrotit şi alinat. Pe de alta, nevoia de a fi recunoscut de societate şi de ceilalţi membri ai grupului ca un mascul puternic. Cum le împacă?

Iubeşte femeia care îl aprobă şi îl adoră necondiţionat ca o mamă bună şi fuge de cea care îl dădăceşte ca o mamă… rea. Aviz amatoarelor. Dar ce ne facem, că noi femeile nu ne simţim bine dacă nu dădăcim? Cum să-l menţinem pe bărbatul iubit în aureola necunoscutului care ne-a fascinat la început după ce i-am văzut defectele şi slăbiciunile?

Lumea se învârte în jurul nevoilor pe care le au bărbaţii. Femeile se reinventează în continuu pentru a fi remarcate şi apreciate de ei. Sună într-un fel în care feministele m-ar strânge de gât, dar de fapt nu e prea departe de adevăr.

Poate că una dintre cele mai mari provocări pentru o femeie este să renunţe la a dori să modeleze un bărbat după chipul şi asemănarea pretenţiilor ei. Şi provocarea supremă pentru un bărbat este să deschidă gura şi să-i spună iubitei lui ce nu-i convine – în cuvinte. Pentru el, asta ar însemna să fie sigur că, la capătul celălalt al firului, va fi înţeles şi acceptat, şi are şanse mari să obţină ce doreşte – pentru că ea chiar vrea să se transforme. Pentru ea, asta ar însemna să renunţe la ideea că le ştie pe toate. Să renunţe la ideea că altcineva – şi nu ea – e responsabil cu fericirea sau nefericirea ei. Nu înseamnă că bărbaţii sunt nişte sfinţi perfecţi – dar asta sigur nu e problema femeilor.

0 thoughts on “Ce fel de bărbat ar plăti pentru sex?

  1. Nu cred ca ar fi de neglijat segmentul celor normali, care vor doar „reglare hormonala” fara prea multe „complcatii”. Din pacate aceasta categorie impreuna cu cei ce prefera sa „si-o faca singuri” decat „sa se lege la cap daca nu-i doare”, sunt rezultatul proastei comunicari intre cele doua sexe. Pe cand un articol: Ce fel de femei ar plăti pentru sex?

    • Probabil ca si femeile care platesc pentru sex sunt dezamagite ca n-au gasit ce cautau pe cai normale. Cu totii suntem hamesiti dupa un Ales sau o Aleasa, dar nu stiu daca ca nu cumva avem de cautat ceva inauntru si nu inafara ca sa fim fericiti fara fisuri. Mai caut, ma mai gandesc…

  2. Barbatii isi doresc uneori sa auda „Cum vrei tu dragule” si „Tu stii cel mai bine dragul meu” femeile care invata asta au barbatii la picioare… celelalte… satu cu prietenele lor…

  3. Pingback: Femeie mulţumită, relaţie fericită | Putere de femeie

  4. Buna Luisa

    Vin si eu cu o opinie. Ultima treime a articolului mi se pare separata de context (sau legata destul de slab).. Poate textul in cauza ar merita extras de aici si integrat intr-un articol nou.

    A… si referitor la capacitatea barbatului de a negocia. Cand exista idei preconcepute, nu prea ai ce negocia, deoarece nu prea exista moneda de schimb contra eliberarii de o idee preconceputa… Iar sexul este un domeniu in care fiecare are un set al lui de idei preconcpute, greu de demolat,

Lasă un răspuns